Va reamintim ca mai sunt 2 zile pana la termenul limita de depunere a ofertelor - joi, 14 august 2025, ora 9:00!
Primăria Ștei, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, pune la dispoziție parcele de teren pentru investitorii interesați să își deschidă afaceri în Parcul Industrial Ștei.
Prin acest parteneriat și cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Nord-Vest, prin care s-au accesat fonduri europene, parcul din Ștei a fost finalizat.
Acesta poate deveni operațional, iar parcelele SUNT DISPONIBILE PENTRU A FI OCUPATE ÎN REGIM OPERATIV, având toate funcționalitățile necesare (rețele de apă, canalizare, gaz, electricitate).
Terenurile sunt destinate construirii de hale de producție sau clădiri pentru servicii în domenii tehnologice și inovative.
Primii investitori pot accesa fonduri europene pentru demararea afacerii, cu finanțări între 200.000 și 800.000 EUR, dintr-un buget total de 17,87 milioane EUR.
Termen limită pentru depunerea ofertelor: 14 august 2025
Documentația completă este disponibilă pe: www.adlo.ro – secțiunea Licitații
Prin această inițiativă, ne dorim să atragem investiții durabile, să creăm locuri de muncă locale și să aducem mai aproape oportunitățile pentru locuitorii din Ștei și localitățile din apropiere.